(1) Monitorizarea traficului rutier pe drumurile publice se realizează prin intermediul sistemelor de transport inteligente, parte integrantă din drum, într-un sistem integrat și interoperabil în următoarele scopuri:

a) supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice prevăzute la art. 10 , inclusiv constatarea încălcării acestora;

b) identificarea unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară;

c) stabilirea măsurilor necesare desfășurării fluente și în siguranță a circulației rutiere;

d) reducerea factorilor de risc care pot afecta transporturile cu caracter special sau care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice, constituirea și adaptarea dispozitivelor de pază și ordine publică;

e) administrarea drumurilor publice prin identificarea timpurie a factorilor care pot afecta starea părții carosabile și stabilirea unor măsuri preventive pentru diminuarea consecințelor;

f) protejarea spațiilor de servicii și a parcărilor amplasate dea lungul drumurilor publice;

g) limitarea fenomenului de degradare a părții carosabile.

(2) Monitorizarea traficului rutier constă în colectarea de date cu ajutorul unor mijloace tehnice fixe sau mobile, procesarea automată și manuală, precum și valorificarea acestor date de către autoritățile publice potrivit competențelor stabilite de lege, în scopurile prevăzute la alin. (1) .