(1) Pentru servicii excepționale aduse statului și poporului român, pentru acte de eroism săvârșite pe timpul îndeplinirii îndatoririlor militare ori pentru merite deosebite în activitate, soldaților și gradaților profesioniști le pot fi conferite, în condițiile legii, decorații.
(2) Soldații și gradații profesioniști pot primi decorații și de la autoritățile publice ale altor state partenere sau organizații sub egida cărora participă la misiuni internaționale la care România ia parte, conform tratatelor încheiate.