(1) Agenția își exercită atribuțiile de control prin corpul de control sau specialiști atestați de aceasta.

(2) Organizarea, funcționarea și atribuțiile corpului de control al agenției se stabilesc prin ordin al președintelui agenției, cu avizul conform al ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control.

(3) Cheltuielile de expertizare tehnica a produselor și a tehnologiilor cu dubla utilizare, efectuate la solicitarea agenției în laboratoare, institute de cercetare sau în alte instituții specializate în domeniu, se suporta din bugetul agenției.

(4) În exercitarea atribuțiilor sale de control, corpul de control al agenției are acces neingradit, în condițiile legii, la documente, date și informații necesare, oricare ar fi deținătorii acestora.

(5) Persoanele definite la art. 2 lit. a) sunt obligate sa transmită, la cererea agenției, documentele, datele și informațiile solicitate, la termenele stabilite, și să asigure, în condițiile legii, accesul neingradit al corpului de control al acesteia în sediile lor și în orice spații care le aparțin, în vederea verificării aspectelor relevante privind încheierea, derularea sau finalizarea operațiunilor prevăzute la art. 8 alin. (1), a celor privind destinația și utilizarea finala a produselor și a tehnologiilor cu dubla utilizare prevăzute în liste, conform prevederilor art. 4 și ale art. 6 alin. (1), precum și pentru a stabili dacă produsele și tehnologiile exportate, importate, fabricate sau deținute se supun regimului de control prevăzut de prezenta lege.

(6) Corpul de control poate analiza evidentele privind exporturile și importurile definitive de produse și tehnologii, altele decât cele cu dubla utilizare, efectuate de persoana controlată în zone aflate sub regimuri de embargo sau zone limitrofe acestora.