LexistoriaDreptul la drept.

Articolul III

Azi

După articolul 32¹ din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 32², cu următorul cuprins:Articolul 32² Prevederi aplicabile unităților administrativ-teritoriale care fac parte din consorții administrative (1) Prin excepție de la prevederile art. 32 alin. (1) lit. b), cotele defalcate din impozitul pe venit se virează de către Ministerul Finanțelor, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice județene, după cum urmează: a) 60% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, membre ale consorțiului administrativ, pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; b) 5% la bugetul consorțiului administrativ din care fac parte comunele, orașele și municipiile prevăzute la lit. a). (2) Ministerul Finanțelor aprobă, prin ordin, procedurile pentru aplicarea prevederilor alin. (1) privind operațiunile de virare a sumelor aferente impozitului pe venit către consorțiile administrative constituite.