Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, se abrogă:
a) Legea nr. 8/1994 privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea și modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum și a celorlalte unități vamale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 10 martie 1994, cu modificările și completările ulterioare;
b) Ordonanța Guvernului nr. 47/1998 privind constituirea și utilizarea Fondului special al aviației civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 31 iulie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 212/2001 ;
c) art. III și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 374/2001 , cu modificările și completările ulterioare.