(1) Încetarea mandatului de consilier în cazul schimbării domiciliului în alta unitate administrativ-teritoriala poate interveni numai după efectuarea în actul de identitate al celui în cauza a mențiunii corespunzătoare, de către organul abilitat potrivit legii.
(2) Prevederile art. 9 alin. (2) lit. e) nu se aplica în cazul în care consilierul a fost însărcinat de către consiliul din care face parte, de către Guvern sau de către Parlament cu exercitarea unei misiuni în țară sau în străinătate. Pe durata exercitării misiunii încredințate exercitarea mandatului se suspenda.
(3) Prevederile art. 9 alin. (2) lit. f)-h) devin aplicabile numai după rămânerea definitiva și irevocabilă a hotărârii judecătorești.