(1) În exercitarea mandatului, aleșii locali sunt în serviciul colectivității, fiind ocrotiți de lege.
(2) Libertatea de opinie și de acțiune în exercitarea mandatului alesului local este garantată.
Legea 393/2004 · 4 articole
(1) În exercitarea mandatului, aleșii locali sunt în serviciul colectivității, fiind ocrotiți de lege.
(2) Libertatea de opinie și de acțiune în exercitarea mandatului alesului local este garantată.
Aleșii locali nu pot fi trași la răspundere juridica pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
Reținerea, arestarea sau trimiterea în judecata penală ori contravențională a aleșilor locali, precum și faptele săvârșite care au determinat luarea masurilor se aduc la cunoștință atât autorității administrației publice din care fac parte, cât și prefectului, în termen de cel mult 24 de ore, de către organele care au dispus masurile respective.
(1) Pe întreaga durată a mandatului, aleșii locali se consideră în exercițiul autorității publice și se bucură de protecția prevăzută de lege.
(2) De aceeași protecție juridica beneficiază și membrii familiei - soț, soție și copii - în cazul în care agresiunea împotriva acestora urmărește nemijlocit exercitarea de presiuni asupra alesului local în legătură cu exercitarea mandatului sau.