(1) Oficiul Participatiilor Statului și Privatizării în Industrie retine permanent la dispoziția sa, pentru desfășurarea corespunzătoare a activităților sale, o sumă reprezentând jumătate din cuantumul anual al cheltuielilor prevăzute în bugetul sau de venituri și cheltuieli, din veniturile încasate din vânzarea acțiunilor emise de societățile și companiile naționale, precum și de către societățile comerciale la care acesta, în numele Ministerului Industriei și Resurselor, își exercită drepturile ce decurg din calitatea de acționar, precum și din dividende, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998 , cu modificările și completările ulterioare, precum și din alte venituri constituite conform legii.

(2) Din veniturile încasate de Oficiul Participatiilor Statului și Privatizării în Industrie se acoperă cheltuielile efectuate, se reintregeste suma care rămâne permanent la dispoziția acestuia, prevăzută la alin. (1), diferența urmând a se vira lunar la trezoreria statului, într-un cont special deschis pe seama Ministerului Finanțelor Publice, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează sumele respective.

(3) Ministrul industriei și resurselor și ministrul finanțelor publice vor emite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, un ordin comun în aplicarea prevederilor alin. (1).

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 3 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VACAROIU