(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, serviciile publice deconcentrate, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. ll) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu atribuții în domeniile sănătății, educației, asistenței sociale și culturii, precum și instituțiile de învățământ superior pot acorda sprijin material, financiar și logistic instituțiilor de învățământ, unităților medicale, centrelor comunitare, precum și altor instituții cu atribuții în domeniile sănătății, educației, asistenței sociale și culturii pentru organizarea de acțiuni și evenimente de conștientizare a riscurilor asociate consumului de substanțe interzise, în limita resurselor financiare și logistice disponibile.
(2) Autoritățile și instituțiile prevăzute la alin. (1) pot organiza manifestări culturale dedicate Zilei naționale a conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri în colaborare cu asociații și fundații care au ca obiect de activitate realizarea de activități din domeniul medical, educațional, cultural și/sau cel de asistență socială.
(3) Instituțiile de învățământ, unitățile medicale, centrele comunitare și instituțiile cu atribuții în domeniile sănătății, educației, asistenței sociale și culturii pot acorda asistență de specialitate pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei naționale a conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri, în vederea creșterii numărului persoanelor informate cu privire la consecințele consumului și abuzului de substanțe interzise.