Atribuțiile serviciilor publice județene salvaspeo sunt următoarele:
a) efectuează și coordonează activitățile de prevenire a accidentelor din mediul subteran speologic;
b) coordonează din punct de vedere administrativ și organizatoric activitatea de salvare din mediul subteran speologic;
c) coordonează și supraveghează activitatea de amenajare, întreținere și reabilitare a amenajărilor tehnice din mediul subteran speologic, sens în care vor iniția activități comune cu persoanele juridice care au calitatea de custode/administrator al obiectivului, după caz;
d) asigură preluarea apelurilor de urgență privind accidentele din mediul subteran speologic;
e) organizează activitatea de pregătire a speologilor în domeniul salvaspeo;
f) îndeplinesc orice alte atribuții legate de activitatea de salvare din mediul subteran speologic, prevăzute de legislația în vigoare sau stabilite de consiliul județean;
g) colaborează cu alte instituții similare atât pe plan național, cât și internațional.