(1) Gestionarii sunt obligați să asigure gospodărirea faunei de interes cinegetic, cu respectarea principiului durabilității, pe baza studiilor de evaluare și a planurilor de management cinegetic întocmite pentru fiecare fond cinegetic, pentru perioada de valabilitate a contractului de gestionare.

(2) Studiile de evaluare a efectivelor speciilor sedentare admise la vânătoare se întocmesc anual de către personalul cu specializare silvică sau cinegetică, angajat al gestionarului fondurilor cinegetice, sub coordonarea autorității publice centrale care răspunde de vânătoare.

(2¹) Planurile de management cinegetic se întocmesc pentru o perioadă de 16 ani, de către personalul cu specializare cinegetică angajat al gestionarului, cu respectarea prevederilor contractelor de gestionare, și se supun aprobării administratorului, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi sau de la primirea în gestiune a fondurilor cinegetice.

(2²) În situația fondurilor cinegetice care se suprapun peste ariile naturale protejate, planurile de management cinegetic vor fi corelate cu planurile de management al ariilor naturale protejate.

(2³) În ariile naturale protejate din cuprinsul fondurilor cinegetice în care vânătoarea este admisă, evaluarea populațiilor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 se realizează cu anunțarea prealabilă a administratorilor sau custozilor acestor arii.

(3) Abrogat.

(4) Managementul populației faunei cinegetice din ariile naturale protejate în care vânătoarea este interzisă pe porțiuni din parcuri naționale, rezervații științifice, zone cu protecție strictă, zone cu protecție integrală și alte asemenea zone, incluse în fonduri cinegetice, se face de către administrațiile ariilor naturale protejate în cauză, conform instrucțiunilor tehnice în domeniu și prevederilor planului propriu de management aprobat, care exclude practicarea vânătorii.