(1) În scopul conservării biodiversității, regimul juridic al vânării mamiferelor și păsărilor, inclusiv a celor migratoare, este reglementat de prezenta lege și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
(2) Speciile de mamifere și păsări, inclusiv cele migratoare, la care vânarea este interzisă se supun derogărilor stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
(2¹) Evaluarea populațiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 se realizează de către gestionar împreună cu structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului, cu anunțarea prealabilă a reprezentanților administratorului faunei cinegetice și administratorilor sau custozilor ariilor naturale protejate, după caz.
(2²) În activitatea de evaluare a populațiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 pot participa, după anunțarea cu minimum 30 de zile înainte și reprezentanții județeni ai autorității publice centrale care răspunde de agricultură, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice și un reprezentant al proprietarilor de terenuri.
(3) Pisicile hoinare și câinii sălbăticiți sau hoinari găsiți pe suprafețele productive ale fondurilor cinegetice se capturează sau se împușcă fără restricții și fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu poate fi sancționată.
(4) Pisicile și câinii care sunt în situația prevăzută la alin. (3) se împușcă de către personalul de specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau de vânători cu ocazia vânătorilor autorizate.
(5) Vânatul dobândit în condițiile alin. (1) și (2) în baza autorizației de vânătoare individuală se crotaliază înainte de părăsirea fondului cinegetic, conform normelor stabilite de administrator.
(6) Preluarea sau expedierea din țară a vânatului recoltat de vânătorii cetățeni străini sau a unor părți din acesta se face cu documente legale, după crotalierea individuală sau pe colete de către gestionari potrivit normelor emise de administrator.