(1) Permisele de vânătoare prevăzute la art. 27 pot fi:

a) permanente;

b) temporare.

(2) Permisele de vânătoare permanente se tipăresc și se înseriază de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, eliberându-se prin asociațiile de vânătoare în limita locurilor vacante cetățenilor cu domiciliul sau rezidența în România.

(3) Condițiile pe care un solicitant trebuie să le îndeplinească, cumulativ, la data susținerii examenului, pentru a dobândi permis de vânătoare permanent sunt următoarele:

a) vârsta minimă de 18 ani;

b) să fi efectuat 6 luni de stagiatură sub îndrumarea organizației vânătorești care gestionează cel puțin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepția absolvenților de învățământ superior cu profil cinegetic;

c) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir privind portul și folosirea armelor și munițiilor de vânătoare;

d) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obținerea permisului de vânătoare permanent, susținut în fața unei comisii, constituită din reprezentanți ai autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, ai asociațiilor, uniunilor sau federațiilor reprezentative la nivel național și internațional și ai instituțiilor de învățământ superior de stat;

e) în ultimii 5 ani să nu fi săvârșit fapte care sunt încadrate ca infracțiuni de prezenta lege;

f) să fie apt din punct de vedere fizic și psihologic, la data examenului, pentru a deține și folosi armă letală.

(4) Permisul de vânătoare temporar se eliberează de către gestionarii fondurilor cinegetice, la cererea cetățenilor străini și apatrizilor cu domiciliul în străinătate care în țara de domiciliu sunt vânători și dacă sunt veniți în România pentru acțiuni de vânătoare.

(5) Regulamentul pentru preschimbarea permiselor de vânătoare aflate în uz și pentru obținerea permiselor de vânătoare în condițiile prezentei legi se aprobă prin ordin al administratorului.

(6) Examenul pentru obținerea calității de vânător se organizează pe județe, în conformitate cu regulamentul aprobat prin ordin al administratorului.

(7) Prin excepție de la dispozițiile alin. (3) lit. b) sunt scutiți de stagiatură personalul tehnic de vânătoare și personalul de specialitate angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, precum și vânătorii cu domiciliul în străinătate și rezidența în România care dețin permis/licență de vânătoare valabil/valabilă în țările lor de origine.