(1) Valorile de despăgubire sunt stabilite în euro și se achită în lei, la cursul oficial de la data achitării.

(2) Pentru fapta prevăzută la art. 14 alin. (2) , valoarea despăgubirilor se stabilește pe cale civilă și se încasează de administrator în scopul repopulării fondului cinegetic cu exemplare din speciile afectate.

(3) Valorile de despăgubire prevăzute în anexele nr. 1 și 2 sunt aplicabile în cazurile în care prin faptele săvârșite a fost diminuată, cantitativ sau calitativ, populația faunei de interes cinegetic din fondurile cinegetice în afara cotei de recoltă sau a fost diminuată populația faunei de interes cinegetic existentă în terenurile prevăzute ca excepții la art. 1 lit. j) .

(4) În cazurile în care prin fapte de braconaj a fost diminuată, cantitativ sau calitativ, populația faunei de interes cinegetic din fondurile cinegetice, prejudiciul produs diminuează cota de recoltă stabilită pentru specia/speciile respectivă/respective pentru fondul cinegetic.

(5) Dacă prin fapte ilicite a fost diminuată populația faunei de interes cinegetic după realizarea integrală a cotei de recoltă pentru fondul cinegetic unde a fost săvârșită fapta, prejudiciul este produs gestionarului, și pentru calculul despăgubirilor se aplică cuantumul prevăzut în anexele nr. 1 și 2 .