(1) La încredințarea gestiunii, administratorul încheie cu gestionarul un contract de gestionare pentru o perioadă de 16 ani.
(1¹) Prevederile alin. (1) se aplică și gestionarilor cu contracte de gestionare în derulare, cu acordul acestora.
(1²) Gestionarul fondului cinegetic are obligația ca, în termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii contractului de gestionare, prevăzut la alin. (1) , precum și de la data fiecărui act adițional la acesta, să notifice unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora este situat fondul cinegetic. Notificarea se transmite prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, prin poștă electronică sau prin depunere directă la registratura unității administrativ-teritoriale.
(2) Gestionarul este obligat să plătească tariful de gestionare anual, în două tranșe egale, prima până la data de 30 noiembrie a anului în curs și a doua până la data de 15 mai a anului următor.
(3) Tariful de gestionare prevăzut la alin (2) nu este purtător de TVA și se calculează pentru sezonul de vânătoare 15 mai anul curent - 14 mai anul viitor.
(4) Plata tarifului de gestionare pentru situațiile în care contractul de gestionare încetează în cursul sezonului de vânătoare se face proporțional cu numărul de zile calendaristice din sezonul de vânătoare în care fiecare gestionar are în gestiune fauna cinegetică, independent de nivelul realizării cotelor de recoltă, după cum urmează:
a) pentru perioada cuprinsă între începutul sezonului de vânătoare și data predării-preluării gestiunii faunei cinegetice din fondul cinegetic în cauză se achită de către gestionarul titular al contractului de gestionare care a încetat;
b) pentru perioada cuprinsă între data predării-preluării gestiunii faunei cinegetice din fondul cinegetic în cauză și sfârșitul sezonului de vânătoare se achită de către gestionarul titular al noului contract de gestionare.
(5) Gestionarii fondului cinegetic, cu excepția regiilor publice de stat care au în gestiune fonduri cinegetice, pot face, de comun acord, schimb de gestiuni ori cesionări de contracte de gestionare către alți gestionari licențiați, cu avizul administratorului fondului cinegetic național. Schimbul sau cesionarea se realizează cu păstrarea clauzelor cuprinse în contractele inițiale, modificându-se doar titularii de contracte prin acte adiționale încheiate între administrator și gestionarii în cauză.