Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11 din 24 februarie 2021 pentru aprobarea schemelor de plăți și a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 25 februarie 2021, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul 9, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul în care Comisia Europeană adoptă un regulament de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 în ceea ce privește data finală de depunere a cererilor unice și data finală pentru notificarea modificărilor aduse cererii unice aferente unui anumit an calendaristic, se procedează astfel: a) cererile unice de plată, precum și modificările la cererile unice de plată se depun, fără a se aplica penalități de întârziere, până la data finală de depunere a cererilor unice și, respectiv, până la data finală de depunere a modificărilor la cererile unice de plată, date prevăzute de regulamentul respectiv sau de ordinul emis potrivit prevederilor lit. b); b) în cazul în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale decide stabilirea datei-limită de depunere a cererilor unice de plată și a datei de depunere a modificărilor la cererile unice de plată, în condițiile prevăzute prin regulamentul respectiv, datalimită de depunere a cererilor și data-limită de depunere a modificărilor la cererile unice de plată se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

2. La articolul 11 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) orice suprafață care a dat dreptul la plăți în anul 2008 în cadrul schemei de plată unică pe suprafață și care pe durata angajamentului relevant al fermierului individual este împădurită prin măsura 221 «Prima împădurire a terenurilor agricole» din cadrul PNDR 2007-2013 sau în temeiul prevederilor art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului sau în temeiul unei scheme naționale ale cărei condiții respectă dispozițiile art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013.

3. La articolul 21 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:e) terenuri împădurite prin măsura 221 «Prima împădurire a terenurilor agricole» din cadrul PNDR 2007-2013, prin submăsura 8.1 «împăduriri și crearea de suprafețe împădurite» din cadrul PNDR 2014-2020 sau în temeiul unei scheme naționale ale cărei condiții respectă dispozițiile art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013;

4. La articolul 26, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 26 (1) Plafoanele alocate, sectoarele și producțiile prevăzute la art. 25 alin. (1), culturile și speciile de animale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea prevederilor titlului IV cap. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013.

5. La articolul 44, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Neconformitățile referitoare la identificarea și înregistrarea animalelor, constatate în cadrul controalelor efectuate indiferent de scopul acestora, sunt transmise electronic către baza națională de date (BND) a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin intermediul unui sistem informatic, în vederea remedierii acestora de către utilizatorii Sistemului Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA) recunoscuți de către ANSVSA.