În înțelesul prezentei legi, sunt considerate neimpozabile următoarele venituri:

a) dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană juridică română;

b) diferențele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a incorporarii rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la societatea la care se dețin participatiile;

c) veniturile rezultate din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli nedeductibile, precum și din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau a veniturilor realizate din recuperarea unor cheltuieli nedeductibile;

d) alte venituri neimpozabile, prevăzute expres în acte normative speciale.