Impozitarea persoanelor juridice străine și a veniturilor din surse externe

(1) Persoanele juridice străine care realizează următoarele venituri se impozitează pentru profitul corespunzător acestora, potrivit prevederilor prezentei legi, cu cota prevăzută la art. 2 alin. (1):

a) veniturile obținute din sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România, inclusiv închirierea în scopul utilizării unei asemenea proprietăți, și câștigul obținut prin înstrăinarea unui drept asupra unei astfel de proprietăți, inclusiv orice alte drepturi de proprietate atribuibile indirect, inclusiv prin înstrăinarea acțiunilor și a altor drepturi similare într-o societate ale carei active corporale sunt formate în principal - direct sau indirect - din proprietăți imobiliare situate în România;

b) veniturile obținute ca urmare a exploatării resurselor naturale localizate în România, inclusiv câștigul obținut din vânzarea unui drept aferent unor asemenea resurse naturale;

c) veniturile obținute din înstrăinarea unui drept de proprietate deținut la o persoană juridică română.

(2) Orice alt venit care nu este menționat la alin. (1) este venit realizat pe teritoriul României dacă este plătit de un rezident român sau este plătit de ori prin intermediul unui sediu permanent în România.

(3) În cazul persoanelor juridice străine care realizează veniturile prevăzute la alin. (1) și (2), obligația completării și depunerii declarației de impunere, în numele și în contul persoanei juridice străine, precum și a calculării, reținerii și plății impozitului revine plătitorului de venit, precum și persoanei juridice rezidente ale carei valori se tranzactioneaza sau societății de intermediere ori societății de servicii de investiții financiare, o dată cu primul termen stabilit la art. 20.

(1) În sensul prezentei legi, sediu permanent înseamnă locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine este, în întregime sau în parte, condusă direct ori prin intermediul unui agent dependent. În cazul în care o asociere sau o alta entitate care nu are personalitate juridică desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, părțile sau beneficiarii se considera că desfășoară activitate în România printr-un sediu permanent.

(2) Sediul permanent include: un loc de conducere, o sucursala, un birou, un sediu secundar, o fabrica, un magazin, un atelier, o mina, un put petrolier sau de gaze, o cariera sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale.

(3) Un șantier de construcții sau un loc unde au fost aduse echipamente pentru construcții, un proiect de montaj sau de instalare, activitățile de supraveghere, consultanța și furnizarea de servicii pentru același proiect sau proiecte conexe devine sediu permanent dacă are o durată mai mare de 6 luni.

(4) Un sediu permanent nu include: folosirea de instalații în scopul depozitarii, al expunerii de produse sau de mărfuri; menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri în scopul depozitarii sau al expunerii; menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri numai în scopul prelucrării de către o altă persoană juridică; menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri pentru expunerea în cadrul unui târg comercial sau al unei expoziții și care pot fi și vândute la încheierea targului sau a expoziției.

(5) Sediul permanent nu include nici un loc fix de afaceri destinat cumpărării de produse, de mărfuri sau colectării de informații, menținerea unui loc fix de afaceri în scopul desfășurării de activități cu caracter pregatitor sau auxiliar, pentru orice combinare a activităților menționate, cu condiția ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din aceasta combinare să aibă un caracter pregatitor sau auxiliar.

(6) Când o persoană fizica sau juridică, alta decât un agent cu statut independent, acționează în numele unei întreprinderi și are și exercită împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, aceasta întreprindere se considera ca are un sediu permanent în privinta oricăror activități pe care persoana le exercita pentru întreprindere, în afară de cazul în care activitățile acestei persoane sunt limitate la cele menționate la alin. (5).

(7) O întreprindere nu se considera ca are un sediu permanent numai prin faptul ca aceasta își exercită activitatea de afaceri printr-un broker, agent comisionar general sau orice alt agent cu statut independent, cu condiția ca aceasta persoana sa acționeze în cadrul activității ei obișnuite, înscrisă în documentele de constituire.

(8) Prin agent dependent se înțelege o persoană fizica, juridică sau alta entitate care își desfășoară activitatea în România, în numele, pe contul și sub controlul unei persoane fizice sau juridice străine, în baza unui înscris între aceștia, și încheie contracte în numele acesteia, cu excepția reprezentantelor autorizate sa funcționeze pe teritoriul României.

(9) Reprezentantul legal al sediului permanent este obligat ca înainte de începerea activității sa îl înregistreze la organul fiscal teritorial în a cărui raza urmează sa activeze.

(10) Pentru reflectarea reală a profitului impozabil al sediului permanent se scad numai cheltuielile aferente realizării veniturilor acestuia, avându-se în vedere prevederile cap. II. La determinarea profitului impozabil al sediilor permanente vor fi avute în vedere următoarele reguli:

a) relația dintre o societate comercială străină și sediul permanent al acesteia nu poate fi stabilită juridic prin convenții/contracte; în consecința, operațiunile la care acestea participa nu generează profit, iar ca urmare a derulării acestor operațiuni sediul permanent nu înregistrează pierdere;

b) tot ceea ce nu reprezintă cheltuieli sau venituri la societatea comercială străină nu poate fi cheltuiala sau venit al sediului permanent;

c) circulația bunurilor și a finantarilor între acestea, precum și cedarea bunurilor mobile și imobile nu duc la realizarea de profituri sau pierderi.

(1) Persoana juridică română are dreptul de a i se deduce din impozitul pe profit datorat în România o sumă echivalenta cu impozitul pe venitul din sursa externa, plătit direct sau prin reținere la sursa în străinătate, pe bază de documente confirmate de autoritățile străine, care atesta plata, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naționala a României, aferent datei plății. În acest caz valoarea ce va fi luată în considerare pentru determinarea profitului impozabil este cea bruta, inclusiv impozitul plătit în afară.

(2) Suma deducerii este la nivelul prevăzut la art. 2 alin. (1), dar nu mai mult decât impozitul pe profit calculat prin aplicarea cotei impozitului pe profit, prevăzută în prezenta lege, asupra veniturilor pe fiecare sursa de venit externa, după ce s-au scăzut cheltuielile deductibile aferente acestora.