(1) Pentru verificarea legalității încasărilor și a plăților efectuate în campania electorală Curtea de Conturi poate solicita orice declarații și documentele suplimentare pe care le considera necesare.
(2) În termen de 30 de zile de la primirea raportului sau, după caz, a documentelor suplimentare solicitate, Curtea de Conturi, în alcătuirea prevăzută la art. 56 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, modificat prin Legea nr. 77/2002 , se va pronunța asupra corectitudinii evidentelor contabile electorale și asupra legalității plăților făcute. Dacă se apreciază ca exista anumite neregularități sau încălcări ale restrictiilor legale privind veniturile și cheltuielile electorale, Curtea de Conturi, în aceeași alcătuire, poate dispune restituirea, în tot sau în parte, a subventiei de la buget primite de partidul sau candidatul independent în cauza.
(3) Hotărârea pronunțată de Curtea de Conturi, potrivit alin. (2), poate fi atacată la Curtea Suprema de Justiție, în condițiile legii.