LexistoriaDreptul la drept.

Sancțiuni

Azi

Legea 43/2003 · 6 articole

Articolul 27

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 30.000.000 lei la 300.000.000 lei următoarele fapte:

a) nepublicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a donatiilor primite, potrivit art. 5 alin. (8), precum și a donatiilor primite potrivit art. 6 alin. (2) teza a II-a, până la data de 31 martie a anului următor;

b) primirea de subvenții pentru campania electorală altfel decât printr-un mandatar financiar sau încălcarea de către acesta a obligațiilor ce-i revin potrivit prevederilor prezentei legi;

c) acceptarea de cotizatii sau donații cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3), ale art. 5 sau 6;

d) acceptarea sau efectuarea de donații ori de servicii gratuite făcute cu scopul evident de a obține un avantaj economic sau politic;

e) neînregistrarea sumelor sau a bunurilor intrate cu orice titlu în patrimoniul partidului;

f) nedepunerea în termen a raportului financiar electoral și a documentelor justificative la Curtea de Conturi;

g) tipărirea sau distribuirea de publicații, afișe electorale sau alte materiale de propaganda, cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2);

h) subvenționarea campaniei electorale, în mod direct sau indirect, de către persoane fizice ori juridice din străinătate;

i) subvenționarea în orice mod a campaniei electorale de către o autoritate publică, instituție publică, regie autonomă, companie naționala sau societate cu capital majoritar ori integral de stat;

j) nerestituirea subventiei de la bugetul de stat în situația și în termenul prevăzute la art. 13 alin. (2);

k) nedeclararea sumelor, bunurilor sau serviciilor primite de partid, potrivit art. 14;

l) obținerea de sprijin material pentru activitatea partidului prin alte modalități decât cele prevăzute de prezenta lege.

(2) Sancțiunile se pot aplica, după caz, fie mandatarului financiar, fie partidului politic, fie donatorului care a încălcat prevederile legale mai sus menționate.

Articolul 28

(1) În situațiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b), c), d), e), h), i), k) și l), sumele de bani sau bunurile care au constituit obiectul contravenției se vor face venit la bugetul de stat, pe baza hotărârii Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi.

(2) În același mod se vor face venit la bugetul de stat donațiile acceptate de un partid în curs de dizolvare sau de un partid care acționează în baza statutului modificat, deși modificările nu au fost comunicate Tribunalului București, conform prevederilor legale, sau instanța a respins cererea de încuviințare a modificării statutului.

Articolul 29

Constituie, de asemenea, contravenție nerespectarea limitelor legale ale cheltuielilor electorale prevăzute la art. 22 și se sancționează cu amendă, care nu poate fi mai mica decât jumătatea sumei excedentare și mai mare decât triplul acesteia.

Articolul 30

Contravențiile prevăzute la art. 27 și 29 se constata de către controlorii financiari ai Curții de Conturi, iar sancțiunile se judeca și se stabilesc de Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi.

Articolul 31

(1) În cazul în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, unul sau mai mulți candidați declarați aleși ai unui partid au fost condamnați pentru o infracțiune în legătură cu finanțarea partidului sau, după caz, a campaniei electorale, aceștia devin incompatibili, pe o durată determinata, prin hotărâre a Parlamentului sau, după caz, a consiliului județean sau local. Locurile de deputați, senatori ori consilieri devenite vacante vor fi ocupate de supleanții de pe lista partidului respectiv.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și candidaților independenți, locul devenit vacant în acest caz urmând a fi ocupat de supleantul de pe lista partidului ori a aliantei electorale care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Articolul 32

Prin regulamentele Camerelor Parlamentului, precum și prin regulamentele consiliilor județene și locale se va reglementa procedura de aplicare a măsurilor prevăzute la art. 31.