(1) Uciderea animalelor trebuie să fie realizată numai prin metode care provoacă cel mai mic nivel de durere, de suferință sau de stres.

(2) Animalele trebuie să fie ucise în unitatea unui crescător, furnizor sau utilizator, de către o persoană competentă, instruită și pregătită în acest sens, care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 22 .

(3) În cazul unei aplicații practice în teren, animalul poate fi ucis de către persoana competentă potrivit alin. (2) , în afara unei unități.

(4) În ceea ce privește animalele incluse în anexa nr. 4 , se utilizează metoda de ucidere adecvată indicată în anexă.

(5) Autoritatea competentă poate acorda, la cererea solicitantului, derogări de la cerințele prevăzute la alin. (4) , în următoarele situații:

a) pentru a permite utilizarea unei alte metode, cu condiția ca metoda să fie considerată cel puțin la fel de umană pe baza dovezilor științifice;

b) când, pe baza unei justificări științifice întocmite de către solicitant, se demonstrează că scopul procedurii nu poate fi atins prin utilizarea unei metode de ucidere prevăzute în anexa nr. 4 .

(6) Prevederile alin. (2)-(4) nu se aplică în situația în care un animal trebuie ucis în cazuri de urgență, din motive de bunăstare animală, sănătate publică, siguranță publică, sănătate animală sau de mediu.