(1) Prezentul articol se aplică în cazurile în care Curtea Penală Internațională transmite în scris o cerere de transmitere de dosare și documente, inclusiv dosare și documente oficiale.

(2) Cererea va cuprinde următoarele informații:

a) expunerea succintă a obiectului cererii;

b) expunerea succintă a faptelor esențiale care justifică cererea;

c) expunerea motivelor și explicarea detaliată a procedurilor sau a condițiilor ce trebuie respectate;

d) orice informație necesară, potrivit legii române, pentru executarea cererii;

e) orice altă informație utilă pentru ca autoritatea judiciară română să poată proceda la identificarea documentelor și dosarelor necesare Curții Penale Internaționale.

(3) Dispozițiile art. 9 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

(4) Instanța de judecată sau parchetul competent să execute cererea poate transmite documentele sau dosarele sub condiția restituirii.

(5) În cazul în care documentele sau dosarele a căror transmitere se solicită sunt indispensabile pentru soluționarea unei cauze de competența autorităților române se poate dispune amânarea remiterii acestora sau, cu acordul Curții Penale Internaționale, pot fi transmise copii certificate.