În sensul prezentei legi, termenii și expresiile următoare se definesc astfel:
a) „predarea“ se referă la procedura prin care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune cu privire la executarea unei cereri formulate în acest sens de către Curtea Penală Internațională, în conformitate cu art. 89 din Statut, în vederea condamnării unei persoane sau a executării unei pedepse privative de libertate de către o persoană;
b) „persoană solicitată“ se referă la persoana care constituie subiectul unei proceduri de predare;
c) „persoană predată“ se referă la persoana a cărei predare a fost efectuată de către autoritățile române.