(1) Cererea de predare poate fi formulată de către Curtea Penală Internațională, potrivit Statutului, în vederea efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse privative de libertate.

(2) În procedura de predare, Curtea Penală Internațională este reprezentată de către Ministerul Justiției și Ministerul Public. Ministerul Justiției va fi citat în cadrul soluționării cererii de predare și va putea prezenta concluzii scrise.

(3) Cererea de predare se formulează în scris și se adresează Ministerului Justiției. La cerere se vor anexa, în funcție de faza procesuală, următoarele documente:

a) copii ale hotărârilor prin care a fost impusă o pedeapsă privativă de libertate sau, după caz, a ordonanței Camerei preliminare sau a actului de sesizare a Curții;

b) copia mandatului de arestare;

c) o expunere a faptelor pentru care se solicită predarea;

d) semnalmentele persoanei solicitate.

(4) Ministerul Justiției efectuează examenul de regularitate, în termen de 3 zile de la primirea cererii. Dispozițiile art. 5 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(5) Cererea de predare și actele anexe se transmit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul competent procedează, în termen de 48 de ore de la primirea cererii, la identificarea persoanei, căreia îi aduce la cunoștință conținutul cererii și al actelor transmise de către Curtea Penală Internațională.

(6) Dispozițiile art. 5 alin. (7)-(10) se aplică în mod corespunzător. Arestarea provizorie, revocarea, încetarea sau prelungirea acesteia se dispune sau se constată de către același complet învestit cu soluționarea cererii de predare.

(7) În cursul procedurii, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii măsurii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea măsurii, revocarea sau înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, în funcție de circumstanțele cauzei și de riscul concret ca persoana urmărită să se sustragă de la judecarea cererii de predare. Durata maximă a arestării provizorii în vederea predării nu poate depăși 180 de zile.

(8) Instanța are obligația de a informa Camera preliminară, prin intermediul autorității centrale, cu privire la orice cerere de înlocuire, revocare sau constatare a încetării măsurii arestării provizorii formulată în cauză.

(9) La luarea unei decizii potrivit alin. (7) , instanța va lua în considerare și eventualele recomandări ale Curții Penale Internaționale, formulate potrivit art. 59 paragraful 5 din Statut.

(10) În cazul în care împotriva persoanei solicitate a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, a controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă persoana solicitată este lăsată în libertate, la solicitarea Curții Penale Internaționale, instanța va transmite un raport privind situația persoanei solicitate.

(11) Cererea de predare se soluționează de către un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în camera de consiliu, cu participarea procurorului și a persoanei solicitate. La primul termen, instanța procedează la luarea unei declarații persoanei solicitate, care va fi asistată gratuit de către un apărător din oficiu, dacă nu și-a desemnat un apărător ales, precum și, dacă este cazul, de către un interpret.

(12) Persoana solicitată are dreptul de a declara, în fața instanței, că renunță la a se apăra față de cererea de predare și își dă consimțământul la a fi predată către Curtea Penală Internațională.

(13) Dispozițiile art. 5 alin. (12) și (13) se aplică în mod corespunzător.

(14) Dacă persoana solicitată se opune predării, poate formula apărări și poate propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. Opoziția persoanei urmărite nu poate viza decât aspecte privind identitatea sau neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Statut pentru predare.

(15) Persoana solicitată sau procurorul de ședință poate solicita acordarea unui termen de judecată pentru motive suficient justificate sau pentru administrarea de probe. Procurorul este obligat să contribuie la procurarea datelor și actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile predării.

(16) Dacă persoana solicitată invocă, în fața instanței, incidența principiului non bis in idem, conform art. 20 din Statut , instanța dispune consultarea de îndată a Curții Penale Internaționale, prin intermediul Ministerului Justiției. Dacă, în speță, Curtea Penală Internațională a decis asupra admisibilității, autoritățile române pot da curs cererii de predare. Dacă, în urma consultării Curții Penale Internaționale, se constată că decizia asupra admisibilității este în curs de a fi luată, instanța poate dispune amânarea cauzei până când Curtea Penală Internațională va statua cu privire la admisibilitate.

(17) Instanța dispune prin sentință motivată. Împotriva sentinței poate formula apel persoana solicitată, procurorul sau Ministerul Justiției, în termen de 5 zile de la pronunțare sau, dacă este cazul, de la comunicare. Apelul se soluționează în termen de 5 zile. În baza sentinței definitive prin care s-a dispus predarea va fi emis mandatul de arestare în vederea predării. Persoana predată va fi ținută în stare de arest până la predarea efectivă. Dispozițiile art. 58 din Legea nr. 302/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(18) După rămânerea definitivă, sentința prevăzută la alin. (17) va fi comunicată Ministerului Justiției, care va informa de îndată Curtea Penală Internațională și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(19) Persoana predată urmează să fie preluată de către o escortă desemnată de către Curtea Penală Internațională, de la unul dintre punctele de trecere a frontierei de stat a României, cu sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(20) În cazul în care extrădarea sau predarea este cerută simultan de către mai multe state și de către Curtea Penală Internațională, fie pentru aceleași fapte, fie pentru fapte diferite, Ministerul Justiției va notifica de îndată Curtea Penală Internațională și statul solicitant asupra concursului de cereri.

(21) În cazul concursului între o cerere transmisă de către Curtea Penală Internațională și un mandat european de arestare sau o cerere de extrădare formulată de către un stat terț, cu privire la prioritatea cererii se va pronunța Ministerul Justiției, potrivit criteriilor stabilite la art. 90 din Statut.

(22) Ministerul Justiției, în calitate de autoritate centrală, va comunica celorlalte state solicitante și Curții Penale Internaționale prioritatea acordată potrivit alin. (21) .