Angajatorii au următoarele obligații privind evidența militară a salariaților proprii sau, după caz, a celor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă:

a) să țină evidența cetățenilor încorporabili și a rezerviștilor prevăzuți la art. 15 și să comunice, la solicitarea centrelor militare, încadrările, transferurile, încetarea relațiilor de muncă, precum și orice alte schimbări în datele de evidență militară ale acestora;

b) la angajare, să solicite cetățenilor documentele personale de evidență militară;

c) să acorde salariaților sprijinul necesar pentru îndeplinirea obligațiilor referitoare la serviciul militar;

d) să suspende, în condițiile legii, raporturile de muncă sau raporturile de serviciu, după caz, ale salariaților care participă la instruire, exercițiile și antrenamentele de mobilizare, dacă acest lucru presupune absența de la locul de muncă, care sunt concentrați/mobilizați, conform legii, sau care îndeplinesc serviciul militar în calitate de militar în termen sau soldat/gradat voluntar în termen. Angajatorii sunt obligați să păstreze locul de muncă pe toată durata cât salariații își îndeplinesc îndatoririle militare.