(1) În vederea respectării caracterului multianual al programului de construcții de locuințe sociale finanțat în baza Legii locuinței nr. 114/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996 , aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000 , cu modificările și completările ulterioare, se pot încheia contracte de finanțare multianuale cu autoritățile publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale care au blocuri de locuințe incluse în program la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru a asigura finalizarea blocurilor de locuințe cuprinse în program, în limita creditelor de angajament aprobate.

(2) Pentru blocurile de locuințe incluse în programul prevăzut la alin. (1) , în vederea încheierii contractelor de finanțare multianuale, autoritățile publice locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, necesarul de fonduri de la bugetul de stat pentru finalizarea blocurilor de locuințe.