(1) Autoritățile administrației publice locale vor coordona elaborarea planurilor de conformare, incluzând calendarul și costul măsurilor necesare pentru asigurarea conformării producătorilor și distribuitorilor de apă potabilă la cerințele prevederilor prezentei legi.

(2) Ministerul Sănătății va lua toate măsurile pentru asigurarea capacităților de realizare a monitorizării de audit a calității apei potabile, în vederea prevenirii riscurilor pentru sănătatea publică, până la data de 31 decembrie 2005.

(3) Ministerul Sănătății va întocmi planul, calendarul și costurile activităților de monitorizare de audit al calității apei potabile în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Producătorii, respectiv distribuitorii de apă vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea conformării la prevederile prezentei legi, fără a aduce prejudicii notelor 2, 4 și 10 la tabelul 2 din anexa nr. 1 , până la data aderării României la Uniunea Europeană, cu excepția celor care vor obține perioada de tranziție.

(5) Producătorii de apă îmbuteliată vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuți de lege, în termen de un an de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Producătorii, respectiv utilizatorii de apă din industria alimentară, care au surse proprii, vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuți în prezenta lege, în termen de 2 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(7) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va întocmi și va centraliza planul și calendarul activităților de conformare la prevederile prezentei legi a producătorilor, respectiv utilizatorilor de apă din industria alimentară, în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.