(1) Părțile contractante pot realiza plățile prin utilizarea urmatoarelor instrumente de plată garantate și/sau mecanisme de mobilizare a creanțelor:
a) ordin de plată;
b) cec, certificat conform prevederilor Legii asupra cecului nr. 59/1934 , cu modificările ulterioare;
c) cambie și bilet la ordin, avalizate de o societate bancara și acceptate în prealabil de obligatul principal, conform prevederilor Legii asupra cambiei și biletului la ordin nr. 58/1934 , cu modificările ulterioare;
d) forfetare sau factoring.
(2) În înțelesul prezentei legi, mecanismele de mobilizare a creanțelor, prevăzute la alin. (1) lit. d), se definesc astfel:
a) forfetarea este contractul prin care un vânzător sau prestator de servicii își vinde creantele pe care le are asupra unui cumparator sau beneficiar unei societăți bancare sau unei institutii financiare specializate, contra unei taxe de forfetare;
b) factoringul este contractul incheiat între o parte, denumita aderent, furnizoare de marfuri sau prestatoare de servicii, și o societate bancara sau o institutie financiară specializata, denumita factor, prin care aceasta din urma asigura finantarea, urmarirea creanțelor și prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare, creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terti.