LexistoriaDreptul la drept.

Administrația publică centrală

Azi

Legea 47/2006 · 7 articole

Articolul 24

(1) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei este autoritatea publică centrală care elaborează politica de asistență socială și promovează drepturile familiei, copilului, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap și ale oricăror alte persoane aflate în nevoie.

(2) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei stabilește strategia națională și sectorială de dezvoltare în domeniul social, coordonează și monitorizează implementarea acestora, susține financiar și tehnic programele sociale și exercită controlul asupra acordării serviciilor sociale și prestațiilor sociale. În elaborarea strategiei naționale și sectoriale, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei se consultă cu autoritățile publice centrale și locale care au responsabilități în finanțarea și acordarea serviciilor sociale, precum și cu reprezentanți ai societății civile cu activități în domeniu.

(3) În domeniul protecției copilului, familiei și a persoanelor cu handicap funcționează organe și instituții de specialitate, organizate la nivel de autorități sau agenții naționale, subordonate Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, înființate prin lege.

(4) În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte instituții publice și cu organisme de drept privat.

(5) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei poate constitui structuri executive sau consultative în scopul implementării și monitorizării politicilor sociale, precum și a programelor de dezvoltare în domeniu.

Articolul 25

În vederea realizării rolului său în domeniul asistenței sociale, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei îndeplinește următoarele funcții:

a) de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare și respectării reglementărilor legale în domeniu;

b) de strategie, prin care se stabilesc obiectivele și direcțiile prioritare de dezvoltare a sistemului de asistență socială, în concordanță cu politicile sociale stabilite de Guvern;

c) de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul asistenței sociale;

d) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și extern;

e) de coordonare, prin care se asigură funcționarea unitară și eficientă a sistemului de asistență socială;

f) de armonizare, prin care se asigură transpunerea reglementărilor Uniunii Europene în legislația națională;

g) de administrare, prin care se asigură gestionarea resurselor umane, materiale și financiare, conform legii;

h) de mediere socială, prin care se asigură soluționarea pe cale amiabilă a contestațiilor.

Articolul 26

În domeniul asistenței sociale, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) elaborează politici și programe de dezvoltare unitară în domeniu;

b) stabilește obiectivele prioritare și direcțiile de acțiune ale politicilor din domeniul asistenței sociale;

c) elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice și alte reglementări privitoare la organizarea, funcționarea și dezvoltarea sistemului de asistență socială;

d) inițiază și susține proiecte-pilot pentru implementarea programelor din domeniul asistenței sociale;

e) monitorizează și evaluează sistemul de servicii sociale și prestații sociale;

f) finanțează sau, după caz, finanțează în parteneriat programe din domeniul asistenței sociale;

g) elaborează, propune și monitorizează indicatorii sociali din domeniu;

h) dezvoltă instrumente și metodologii necesare asigurării calității serviciilor sociale;

i) inițiază și asigură participarea la programe de formare profesională în domeniu;

j) reglementează și organizează un sistem unic și coerent de acreditare în domeniul serviciilor sociale.

Articolul 27

Aplicarea unitară, la nivel teritorial, a legislației și a strategiilor naționale din domeniul asistenței sociale este asigurată de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, prin structurile sale deconcentrate.

Articolul 28

(1) Se înființează Observatorul Social, instituție publică cu personalitate juridică, ce funcționează ca organ de specialitate în directa coordonare a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

(2) Observatorul Social are drept scop eficientizarea procesului de elaborare și implementare a politicilor sociale la nivel național.

(3) Organizarea, funcționarea și finanțarea Observatorului Social se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Articolul 29

(1) Se înființează Inspecția Socială, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

(2) Inspecția Socială are ca scop controlul implementării legislației în domeniu, precum și inspectarea activității instituțiilor publice și private, responsabile cu furnizarea prestațiilor și serviciilor sociale.

(3) Organizarea, funcționarea și finanțarea Inspecției Sociale se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Articolul 30

(1) Se înființează Agenția Națională pentru Prestații Sociale, ca organ de specialitate cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu scopul creării unui sistem unitar privind administrarea procesului de acordare a prestațiilor sociale.

(2) În vederea îndeplinirii atribuțiilor care îi revin, Agenția Națională pentru Prestații Sociale își desfășoară activitatea prin structuri organizate în fiecare municipiu, reședință de județ, precum și în municipiul București.

(3) Structurile organizate conform prevederilor alin. (2) pot înființa filiale locale, cu sau fără personalitate juridică, în funcție de numărul și de categoriile de persoane beneficiare, precum și de complexitatea activității la nivel teritorial.

(4) Organizarea, funcționarea și finanțarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.