LexistoriaDreptul la drept.

Jurisdicția sistemului național de asistență socială

Azi

Legea 47/2006 · 5 articole

Articolul 44

(1) Cererea pentru acordarea prestațiilor sociale se înregistrează la serviciul public de asistență socială din subordinea consiliilor locale sau, în situația prevăzută la art. 33 alin. (2), la primăria comunei în a cărei rază își are domiciliul sau reședința persoana solicitantă.

(2) După caz, cererea se poate înregistra la structurile deconcentrate ale Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau la serviciul public de asistență socială organizat în subordinea consiliului județean, respectiv în subordinea Consiliului General al Municipiului București.

(3) Cererea pentru acordarea serviciilor sociale se înregistrează la furnizorul de servicii sociale, public sau privat, după caz.

(4) Procedura de înregistrare și soluționare a cererii de acordare a serviciilor sociale și a prestațiilor sociale se reglementează prin legi speciale.

Articolul 45

(1) Dreptul la prestații sociale se stabilește prin decizia structurilor deconcentrate ale Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.

(2) În situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, plata prestațiilor sociale se efectuează începând cu luna următoare depunerii cererii.

(3) Încetarea plății se face începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate.

Articolul 46

(1) Decizia de stabilire a dreptului la servicii sociale și prestații sociale poate fi contestată la Comisia de mediere socială.

(2) Comisia de mediere socială este obligată să se pronunțe în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii de mediere.

(3) Deciziile Comisiei de mediere socială pot fi atacate în termen de 30 de zile de la data emiterii lor, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

Articolul 47

(1) Comisia de mediere socială este organizată și funcționează în aparatul structurilor deconcentrate ale Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

(2) Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de mediere socială se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Articolul 48

Cererile adresate instanțelor judecătorești pentru soluționarea litigiilor în legătură cu acordarea serviciilor sociale și a prestațiilor sociale sunt scutite de taxa judiciară de timbru.