LexistoriaDreptul la drept.

Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare

Azi

Legea 477/2003 · 3 articole

Articolul 10

(1) Pentru satisfacerea cererilor de produse și servicii necesare forțelor sistemului național de apărare, funcționării instituțiilor publice și a operatorilor economici, precum și asigurării consumului raționalizat al populației, în caz de mobilizare sau de război, Administrația Națională, împreună cu ministerele și celelalte autorități ale administrației publice, elaborează proiectul planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare.

(2) Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, denumit în continuare plan de mobilizare, reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni privind trecerea economiei de la starea de pace la starea de război și funcționarea acesteia în vederea asigurării resurselor necesare susținerii efortului de apărare.

(3) Planul de mobilizare cuprinde responsabilități și sarcini obligatorii pentru ministere și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, alte instituții și operatori economici.

(4) Produsele și serviciile ce se cuprind în planul de mobilizare se stabilesc prin nomenclatorul cu produsele și serviciile pentru apărare, elaborat de Administrația Națională, pe baza propunerilor ministerelor, ale celorlalte autorități ale administrației publice și instituții.

(5) Potrivit prevederilor planului de mobilizare aprobat, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat pentru război, pe baza propunerilor ministerelor și ale celorlalte instituții cu atribuții în caz de mobilizare sau de război, avizate de Administrația Națională.

Articolul 11

(1) Proiectul planului de mobilizare și proiectul bugetului de stat pentru război se dimensionează pentru o perioadă de un an, sunt aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și au valabilitate timp de 4 ani.

(2) Planul de mobilizare se actualizează de către Administrația Națională, la solicitarea instituțiilor publice implicate, în cazul modificării cererilor forțelor sistemului național de apărare sau a posibilităților de realizare a sarcinilor. Modificările se supun aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

(3) Punerea în aplicare a planului de mobilizare și a execuției bugetului de stat pentru război se aprobă de Parlament, pe baza propunerilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

(4) Președintele României poate hotărî punerea în aplicare a planului de mobilizare și a execuției bugetului de stat pentru război numai în cazuri excepționale, inclusiv de agresiune armată îndreptată împotriva țării, corespunzător prevederilor constituționale.

Articolul 12

Ministerele, celelalte autorități ale administrației publice și instituțiile publice au obligația să ia din timp de pace măsuri pentru realizarea sarcinilor ce le revin din planul de mobilizare aprobat.