LexistoriaDreptul la drept.

Atribuții ale autorităților administrației publice și ale operatorilor economici privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare

Azi

Legea 477/2003 · 8 articole

Secțiunea 1 — Atribuții comune

Articolul 41

(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici îndeplinesc, fiecare în domeniul său de activitate, următoarele atribuții:

a) fundamentează și elaborează propuneri și prognoze pentru proiectele planului de mobilizare și ale planului de pregătire, pe care le transmit Administrației Naționale;

b) fundamentează și elaborează propuneri privind proiectul bugetului de stat pentru război, pe care le transmit Ministerului Finanțelor Publice;

c) organizează, coordonează și controlează îndeplinirea sarcinilor stabilite prin planul de mobilizare și planul de pregătire;

d) actualizează și transmit anual Administrației Naționale și Statului Major General situația obiectivelor de infrastructură teritorială importante pentru sistemul național de apărare;

e) stabilesc și, după caz, solicită fondurile necesare;

f) identifică și țin evidența capacităților pentru apărare;

g) creează, întrețin și păstrează rezerve de mobilizare, în conformitate cu prevederile contractelor încheiate în acest scop;

h) stabilesc și transmit instituțiilor interesate obiectivele de importanță pentru infrastructura teritorială națională, în vederea cuprinderii acestora în infrastructura sistemului național de apărare;

i) propun și înaintează Administrației Naționale, pe baza criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului, obiectivele de importanță deosebită pentru apărare ce urmează a fi luate în pază, la mobilizare sau la război, care se aprobă de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

(2) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici își îndeplinesc atribuțiile prin structuri specifice din aparatul propriu și prin unitățile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora. În acest scop, în cadrul acestora funcționează organe de specialitate încadrate cu personal civil și militar, dimensionate în funcție de volumul și de complexitatea activităților specifice, stabilite prin hotărâre a Guvernului sau prin organigrame proprii, după caz.

(3) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici analizează, anual și ori de câte ori este nevoie, modul în care sunt îndeplinite sarcinile ce le revin pe linia pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare și stabilesc măsurile ce se impun.

(4) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici au obligația să prezinte, la solicitarea Administrației Naționale sau a ministerului de resort, date și informații privind potențialul economic și uman de care dispun, raportat la sarcinile care le revin din planul de mobilizare, planul de pregătire și contracte.

Articolul 42

(1) Conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai operatorilor economici sau ai instituțiilor publice răspund, fiecare în domeniul său de activitate, de rezolvarea sarcinilor care le revin pe linia pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.

(2) La solicitarea Guvernului sau la propunerea Administrației Naționale, conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale prezintă rapoarte/informări în ședințe ale Guvernului, cu privire la rezolvarea sarcinilor prevăzute în planul de mobilizare și planul de pregătire.

Secțiunea a 2-a — Atribuții specifice

Articolul 43

Instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, al siguranței naționale și ordinii publice stabilesc și transmit Administrației Naționale cereri de produse și servicii necesare în situațiile de mobilizare și de război, pentru a fi cuprinse în proiectul planului de mobilizare.

Articolul 44

Ordonatorii principali de credite cuprind anual, distinct, în proiectul bugetului propriu fondurile necesare pentru realizarea obiectivelor, măsurilor, priorităților și resurselor din planul de pregătire a economiei naționale pentru apărare, precum și a măsurilor și a acțiunilor din programul de pregătire a teritoriului pentru apărare.

Articolul 45

Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale îndeplinesc următoarele atribuții specifice:

A. În domeniul industriei:

a) coordonează la nivel sectorial activitățile operatorilor economici pentru satisfacerea cererilor forțelor sistemului național de apărare și asigurarea consumului raționalizat al populației cu produse industriale;

b) elaborează programe de pregătire specifice ramurilor industriei pentru situații de mobilizare sau de război și urmăresc aplicarea măsurilor stabilite;

c) asigură corelarea unitară a resurselor energetice și de materii prime deficitare, necesare funcționării economiei la mobilizare sau la război;

d) elaborează programe pentru asigurarea continuității în funcționare a obiectivelor industriale majore sau de importanță pentru infrastructura teritorială a sistemului național de apărare;

e) coordonează activitatea de investiții specifice privind infrastructura industriei, cuprinsă în programul de pregătire a teritoriului pentru apărare.

B. În domeniul transporturilor:

a) elaborează programul activităților de transporturi pentru situații de mobilizare și de război;

b) stabilesc măsuri privind modul de protecție și aducere în țară a mijloacelor de transport aflate în afara frontierelor;

c) includ obiectivele de pregătire operativă a teritoriului, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în programele de dezvoltare și îmbunătățire a transporturilor.

C. În domeniul comunicațiilor și al tehnologiei informației:

a) elaborează programul activităților de comunicații și informatică pentru situații de mobilizare și de război;

b) includ obiectivele de pregătire operativă a teritoriului, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în programele de dezvoltare și îmbunătățire a comunicațiilor.

D. În domeniul social:

a) elaborează programul resurselor de muncă pentru situații de criză, de mobilizare și de război, țin evidența acestora în profil teritorial și iau măsuri pentru acoperirea deficitelor, prin redistribuirea pe plan local, în colaborare cu serviciile județene de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare și cu centrele militare județene;

b) repartizează, prin organele teritoriale de resort, surplusul de resurse umane, în vederea efectuării prestărilor de servicii, în condițiile legii.

E. În domeniul sănătății:

a) elaborează programe de pregătire a sistemului sanitar pentru situații de mobilizare și de război;

b) organizează asigurarea asistenței medicale a populației civile și spitalizarea răniților și bolnavilor evacuați din spitalele militare de campanie;

c) avizează norme privind asigurarea consumului populației cu produse alimentare și nealimentare, în regim de raționalizare, la mobilizare și la război;

d) iau măsuri pentru asigurarea produselor medicamentoase de uz uman și a materialelor sanitare;

e) organizează asistența medicală de urgență a victimelor acțiunilor militare;

f) includ obiectivele de pregătire operativă a teritoriului, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în programele speciale de dezvoltare și îmbunătățire a ocrotirii sănătății.

F. În domeniul agriculturii și alimentației:

a) elaborează programul de măsuri tehnico-organizatorice, care să permită continuarea lucrărilor agricole în situații de mobilizare și de război;

b) stabilesc măsuri pentru asigurarea principalelor produse agroalimentare destinate forțelor sistemului național de apărare și asigurarea consumului raționalizat al populației cu produse alimentare;

c) organizează și coordonează activitatea serviciilor sanitar-veterinare și de protecție fitosanitară;

d) asigură securitatea alimentară;

e) combat epizootiile ce pot apărea pe teritoriul național și dispun măsurile în consecință.

G. În domeniul comerțului: elaborează norme, instrucțiuni și programe cu privire la introducerea sistemului de distribuire către populație a principalelor produse alimentare și nealimentare.

H. În domeniul lucrărilor publice și amenajării teritoriului:

a) elaborează programul privind lucrările publice și de amenajare a teritoriului pentru situații de mobilizare și de război;

b) elaborează variante de folosire a utilajelor din dotarea operatorilor economici de resort pentru intervenții la obiectivele de importanță vitală avariate, în vederea restabilirii activității acestora în situații de mobilizare și de război.

Articolul 46

(1) Prefectul asigură organizarea, coordonarea și conducerea activităților de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare din județ, respectiv din municipiul București, ca măsuri de apărare care nu au caracter militar.

(2) La nivelul județului și al municipiului București, atribuțiile în acest domeniu sunt îndeplinite prin intermediul structurilor teritoriale pentru probleme speciale, fără personalitate juridică, care sprijină autoritățile administrației publice locale, potrivit legii, în vederea mobilizării operatorilor economici și a instituțiilor publice.

Articolul 47

Consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, și consiliile locale, fiecare în domeniul său de activitate, îndeplinesc următoarele atribuții:

a) transmit Administrației Naționale propuneri privind asigurarea consumului și a protecției populației, precum și a nevoilor pentru buna funcționare a operatorilor economici din profil teritorial, în situația de mobilizare sau de război, pentru a fi incluse în planul de mobilizare;

b) iau măsuri și creează condiții de realizare prioritară a obiectivelor stabilite în planul de mobilizare, îndrumând operatorii economici pentru îndeplinirea programelor economice prin utilizarea în regim de urgență a capacităților existente în starea de mobilizare și de război;

c) propun includerea din timp de pace a obiectivelor de pregătire a teritoriului pentru apărare în programele de investiții proprii și iau măsuri de asigurare a fondurilor necesare realizării acestora cu prioritate;

d) întocmesc programele de aprovizionare a populației județului/municipiului București/localității cu principalele produse alimentare și industriale raționalizate, în caz de mobilizare sau de război;

e) asigură prin operatorii economici din județ, respectiv din municipiul București, localurile, cazarmamentul, materialele și mijloacele de transport necesare formațiunilor medico-sanitare prevăzute a se înființa în caz de mobilizare sau de război;

f) întocmesc și actualizează monografiile economico-militare ale județului, respectiv ale municipiului București, conform instrucțiunilor emise în acest scop;

g) fac propuneri pentru întocmirea planului de evacuare a populației și a bunurilor din patrimoniul național, arhivistic, material și a altor valori de interes național și organizează în acest scop asigurarea mijloacelor de transport, a spațiilor de cazare și de depozitare necesare.

Articolul 48

(1) Operatorii economici, fiecare în domeniul său de activitate, îndeplinesc următoarele atribuții:

a) execută analiza tehnico-economică și financiară a cererilor de materiale, produse și servicii transmise de Administrația Națională, precum și a solicitărilor autorităților administrației publice locale;

b) elaborează propuneri și pregătesc condițiile tehnico-economice pentru a asigura cererile de materiale, produse și servicii prin dezvoltarea rețelelor de aprovizionare, fabricație și desfacere existente pe timp de pace;

c) păstrează și asigură integritatea fizică și calitativă a rezervelor de mobilizare, conform contractelor încheiate cu Administrația Națională și prevederilor legale;

d) încheie, după caz, contracte cu clauze suspensive cu furnizorii de materii prime, materiale, subansambluri, scule, dispozitive și verificatoare, piese și utilaje tehnologice și cu institutele de cercetare și proiectare.

(2) Operatorii economici cu sarcini prevăzute în planul de mobilizare vor lua măsuri în vederea adaptării structurii organizatorice pentru a funcționa în caz de mobilizare sau de război, inclusiv în condițiile militarizării lor, folosind întregul potențial economic și uman de care dispun, pentru realizarea integrală a sarcinilor ce le revin.