Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Încadrarea unui drum sau unui segment de drum din categoria funcțională a drumurilor de interes județean în categoria funcțională a drumurilor de interes local sau invers se face prin hotărâre a consiliului județean, la propunerea autorității care urmează să îl preia în administrare.
2. La articolul 22¹, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Pentru realizarea de lucrări de reabilitare sau modernizare, sectoarele de drum situate în intravilanul/extravilanul unor localități pot fi preluate temporar în administrarea autorităților administrației publice locale, la solicitarea acestora, cu acordul administratorului drumului.