LexistoriaDreptul la drept.

Asigurarea materială

Azi

Legea 481/2004 · 5 articole

Articolul 63

Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici au obligația să planifice și să realizeze asigurarea materială și financiară a protecției civile, potrivit legii.

Articolul 64

(1) Înzestrarea și dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a structurilor subordonate cu tehnică, aparatură și materiale specific militare se asigură de Ministerul Afacerilor Interne, pe baza normelor de înzestrare și dotare aprobate de ministrul afacerilor interne.

(2) Dotarea structurilor de protecție civilă, altele decât cele prevăzute la alin. (1) , se efectuează pe baza normelor elaborate de persoanele juridice care au constituit aceste structuri, avizate de inspectoratele pentru situații de urgență județene și aprobate de prefect.

Articolul 65

Contractarea și aprovizionarea cu tehnică și materiale se asigură de fiecare beneficiar contra cost. Tehnica și alte categorii de materiale necesare protecției civile se asigură și din donații, sponsorizări, împrumuturi temporare sau din alte surse legal constituite.

Articolul 66

(1) Întreținerea, repararea, depozitarea și evidența mijloacelor tehnice de protecție civilă, precum și durata normată de folosință a acestora se realizează potrivit normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate de ministrul afacerilor interne. *) A se vedea Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.180/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind întreținerea, repararea, depozitarea și evidența mijloacelor tehnice de protecție civilă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 22 februarie 2006.

(2) Montarea, întreținerea, repararea și exploatarea sistemelor de alarmare, de comunicații și informatice de protecție civilă se asigură cu sprijinul operatorilor economici de profil, pe baza contractelor sau a convențiilor legale încheiate cu aceștia.

Articolul 67

(1) Materialele didactice necesare pentru protecția civilă: filme, diafilme, planșe, manuale, broșuri, pliante, reviste și altele se realizează de Ministerul Afacerilor Interne și se asigură gratuit autorităților administrației publice, instituțiilor publice și operatorilor economici.

(2) Autoritățile publice, instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a realiza materiale de popularizare a activităților de protecție civilă, emisiuni de radio și de televiziune, precum și alte activități cu resurse proprii sau altele legal constituite, cu acordul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al serviciilor de urgență profesioniste.