LexistoriaDreptul la drept.

Asigurarea financiară

Azi

Legea 481/2004 · 6 articole

Articolul 68

(1) Finanțarea cheltuielilor cu protecția civilă se asigură, potrivit legii, din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetele instituțiilor publice autonome, ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii și din bugetele proprii ale operatorilor economici, după caz.

(2) Finanțarea serviciilor de urgență se asigură de către persoanele juridice care le-au constituit.

(3) Obiectivele de investiții de interes național pentru protecția civilă se finanțează de la bugetul de stat.

Articolul 69

(1) Cheltuielile pentru realizarea adăposturilor de protecție civilă aferente construcțiilor cu destinație de locuință, birouri, centre comerciale sau destinate oricăror manifestări publice și care, potrivit normelor specifice, trebuie să fie prevăzute, din construcție, cu asemenea adăposturi se suportă de către proprietar.

(2) Pentru suportarea parțială sau integrală a costurilor realizării adăposturilor de protecție civilă aferente construcției cu destinație de locuință se pot aloca fonduri cu destinația de subvenții, ce se acordă cetățenilor o singură dată, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 70

Finanțarea ajutoarelor de urgență, a despăgubirilor, precum și a unor lucrări sau cheltuieli neprevăzute se asigură din fondul de intervenție constituit la dispoziția Guvernului pentru înlăturarea efectelor unor dezastre.

Articolul 71

Pentru finanțarea unor cheltuieli curente și de capital privind protecția civilă pot fi utilizate, potrivit legii, donații, sponsorizări, venituri din prestări de servicii, contribuții ale societăților și ale caselor de asigurare sau de reasigurare, precum și alte surse legale.

Articolul 72

Fundamentarea și întocmirea documentației tehnice privind investițiile aferente protecției civile se realizează pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Articolul 73

(1) Cheltuielile pentru dotarea cu aparatură, mijloace tehnice și materialele necesare centrelor zonale de pregătire în domeniul protecției civile se suportă de Ministerul Afacerilor Interne, în limita sumelor aprobate cu această destinație. Derularea fondurilor se face prin bugetul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

(2) Consiliile județene ale județelor în care funcționează centrele de pregătire zonală pentru pregătirea specifică protecției civile vor pune la dispoziția acestora terenul, clădirile, precum și cheltuielile de întreținere aferente acestora.

Secțiunea a 2-a — Asigurarea financiară · Legea 481/2004 · Lexistoria