LexistoriaDreptul la drept.

Articolul UNIC

Azi

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102 din 3 septembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 5 septembrie 2008, cu următoarea completare: – La articolul I, după punctul 9 se introduce un nou punct, punctul 9¹, cu următorul cuprins:9¹. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 39 Adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.