(1) Operatorii economici care pun la dispoziție precursori de explozivi restricționați sunt obligați să asigure etichetarea corespunzătoare a acestora, fie prin atașarea unei etichete adecvate, fie prin verificarea existenței unei etichete adecvate, care să indice în mod clar că achiziționarea, deținerea sau utilizarea precursorului de exploziv restricționat de către persoane din rândul publicului larg sunt interzise.

(2) Etichetarea potrivit alin. (1) nu aduce atingere obligațiilor ce revin operatorilor economici potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 353 din 31 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Îndeplinirea obligației de atașare a unei etichete adecvate prevăzute la alin. (1) se poate realiza fie prin aplicarea unei etichete suplimentare cuprinzând avertizarea Achiziționarea, deținerea sau utilizarea de către publicul larg sunt interzise, fie prin menționarea acestei avertizări în secțiunea pentru informații suplimentare de pe etichetă, cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008, cu modificările și completările ulterioare.