(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă se suspendă de la momentul intrării în vigoare a prezentei legi până în prima zi lucrătoare după expirarea perioadei prevăzute la art. 1 alin. (2) .
(2) Termenele prevăzute de Legea nr. 135/2010 , cu modificările și completările ulterioare, pentru efectuarea actelor de procedură, pentru formularea plângerilor, căilor de atac de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă acestea se întrerup de la momentul intrării în vigoare a prezentei legi. Noi termene, de aceeași durată, vor începe să curgă din prima zi lucrătoare după expirarea perioadei prevăzute la art. 1 alin. (2) .
(3) În cauzele în care au fost luate măsuri preventive, măsuri asigurătorii sau alte măsuri la care urgența se justifică, procurorul general va trimite dosarele către unitățile competente de îndată de la publicarea prezentei legi.
(4) Procurorul-șef al Secției de urmărire penală și procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel vor analiza și decide asupra măsurilor menționate la alin. (3) , aflate în curs, putând sesiza instanța cu cereri referitoare la acestea.