(1) Încetarea calității de procuror anume desemnat în vederea efectuării urmăririi penale a infracțiunilor prevăzute la art. 3 alin. (1) și (2) poate fi dispusă în următoarele cazuri:

a) pentru ineficiență profesională apreciată în funcție de eficiența și calitatea activității;

b) la cererea procurorului anume desemnat, pentru motive temeinic justificate;

c) în situația aplicării unei sancțiuni disciplinare;

d) imposibilitatea exercitării atribuțiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni de către procurorul anume desemnat;

e) mutarea procurorului într-o altă secție a parchetului, delegarea, detașarea sau transferul acestuia;

f) expirarea perioadei de 4 ani, dacă desemnarea nu a fost reînnoită.

(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, analizează existența unuia dintre cazurile prevăzute la alin. (1) și, dacă este cazul, formulează propuneri de încetare a calității de procuror anume desemnat în vederea efectuării urmăririi penale în cauzele privind infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.

(3) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dispune încetarea calității prevăzute la alin. (1) în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

(4) Încetarea desemnării nu are efectul unei revocări din funcție și nu afectează gradul profesional al procurorului dobândit potrivit legii.