Indemnizatia nu se acordă pentru copiii care repeta anul scolar, cu excepția cazurilor în care repetentia este cauzata de motive de sănătate, dovedite cu certificat medical;

(1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pe durata misiunii, pe lângă drepturile în valută prevăzute la cap. IV, și de următoarele indemnizații în lei, în țară, astfel:

a) o indemnizație lunară reprezentând 25% din salariul de bază în lei, pentru soția/soțul neîncadrată/neîncadrat, pe tot timpul cât aceasta/acesta se află în întreținere permanentă în țară și nu realizează venituri de orice natură, inclusiv din pensie;

b) o indemnizatie lunara la nivelul alocatiei de stat pentru copii, impozabila, pentru fiecare copil aflat în întreținere în tara, până la implinirea varstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor liceale ori universitare, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 26 de ani.

c) o indemnizație lunară pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere a locuinței deținute în proprietate din țară, în sumă de 500 lei, impozabilă, potrivit legii, în situația în care ambii soți se află permanent în străinătate și nu realizează niciun fel de venituri din chirii. Indemnizația se actualizează anual, prin hotărâre a Guvernului.

(2) Indemnizațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) se acordă pe bază de declarație scrisă, dată pe propria răspundere.