Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 14 din 24 ianuarie 2002 privind constituirea și funcționarea parcurilor științifice și tehnologice, adoptată în temeiul art. 1 pct. VII.5 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, cu următoarele modificări și completări:

1. Alineatul (4) al articolului 1 va avea următorul cuprins:(4) Parcul științific și tehnologic se constituie printr-o asociere în participațiune, astfel cum este reglementată în Codul comercial, încheiată între o instituție de învățământ superior acreditata și/sau o unitate de cercetare-dezvoltare, pe de o parte, și regii autonome, companii naționale, societăți comerciale, administrația publică locală, asociații patronale sau profesionale, persoane fizice, investitori români sau străini, pe de altă parte.

2. Litera a) a articolului 5 va avea următorul cuprins:a) sa dispună de amplasamente și de condiții de locatie, stabilite conform Metodologiei de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic, prevăzută la art. 7 lit. b);

3. Literele a) și b) ale articolului 7 vor avea următorul cuprins:a) acorda, suspenda sau anulează, după caz, autorizația de funcționare a parcului științific și tehnologic, prin ordin al ministrului; b) elaborează Metodologia de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic;

4. Litera b) a articolului 8 se abroga.

5. Litera d) a articolului 8 va avea următorul cuprins:d) stabilește drepturile și obligațiile specifice ale administratorului, pe baza cadrului general prevăzut de Metodologia de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic, prevăzută la art. 7 lit. b);

6. Litera b) a articolului 9 va avea următorul cuprins:b) gestionează patrimoniul constituit și organizează activitățile de reparații, modernizare, dezvoltare și întreținere a infrastructurii și utilităților;

7. La articolul 10, după litera a) se introduc literele a¹) și a²) cu următorul cuprins:a¹) scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinației sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului științific și tehnologic; a²) amânarea pe perioada de realizare a investiției respective, până la punerea în funcțiune a parcului științific și tehnologic, a taxei pe valoarea adăugată pentru materiale, echipamente și conexiuni la rețelele de utilități;

8. Alineatele (1) și (3) ale articolului 13 vor avea următorul cuprins:Articolul 13 (1) Ministerul Educației și Cercetării poate suspenda sau anula autorizația de funcționare a parcului științific și tehnologic dacă, pe baza monitorizarii și evaluării periodice, constata nerespectarea Metodologiei de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic, prevăzută la art. 7 lit. b), și înștiințează în scris administratorul cu 60 de zile înainte. ............................................................... (3) Modificările componentei asociației în perioada de funcționare a parcului științific și tehnologic sunt permise numai cu condiția menținerii scopului pentru care a fost constituit și cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.

9. Articolul 14 va avea următorul cuprins:Articolul 14 Ministerul Educației și Cercetării va emite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, Metodologia de autorizare, suspendare și anulare a autorizației parcului științific și tehnologic și Procedura de admitere în parcul științific și tehnologic a agenților economici, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.

10. În cuprinsul ordonanței denumirea consortiu se înlocuiește cu denumirea asociere în participațiune.