(1) În cazuri excepționale și doar în baza deciziei ANCOM și a autorizării judiciare date prin încheiere de către președintele Curții de Apel București sau de către un judecător delegat de către acesta, ANCOM poate efectua inspecții, în exercitarea competențelor sale de investigare, conform prevederilor art. 51 alin. (1) lit. b) din Regulament, în orice incinte pe care le folosesc furnizorii de servicii intermediare sau persoanele care acționează în scopuri legate de activitatea comercială, economică, meșteșugărească sau profesională a acestora, atunci când este necesară examinarea sistemului informatic sau obținerea unor copii ale sistemelor algoritmice utilizate.

(2) Personalul de control al ANCOM, împuternicit prin decizia ANCOM să efectueze o inspecție conform prevederilor alin. (1) , are dreptul:

a) de a intra în orice sediu, pe orice teren și în orice mijloc de transport al persoanei supuse inspecției;

b) de a examina registrele și alte documente legate de prestarea serviciului în cauză, indiferent de suportul pe care sunt stocate;

c) de a ridica sau de a obține, în orice format, copii sau extrase din astfel de registre sau alte evidențe;

d) de a solicita persoanei supuse inspecției să ofere acces și explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic în întregul ansamblu și în detaliu, incluzând, dar fără a se limita la, arhitectura hardware și software, module, metode, funcții, algoritmi, baze de date, tipuri de fișiere, metode de comunicație, protocoale, cod sursă, documentație tehnică, tratarea datelor și practicile sale comerciale și să înregistreze sau să documenteze explicațiile oferite;

e) de a sigila orice incinte utilizate în scopuri legate de activitatea comercială, economică, meșteșugărească sau profesională a persoanei supuse inspecției, precum și registrele sau alte documente, pe perioada și în măsura în care este necesar pentru inspecție;

f) de a solicita oricărui reprezentant sau membru al personalului persoanei supuse inspecției explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile;

g) de a adresa întrebări oricărui astfel de reprezentant sau membru al personalului cu privire la obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile.

(3) O copie certificată a deciziei ANCOM și a autorizației judiciare emise cu respectarea prevederilor alin. (1) se comunică obligatoriu persoanei supuse inspecției înainte de începerea acesteia, de către personalul de control al ANCOM împuternicit prin decizia prevăzută la alin. (1) , în termen de cel mult 48 de ore de la data primirii de către ANCOM a autorizației judiciare.

(4) Decizia ANCOM prevăzută la alin. (1) poate fi atacată în contencios administrativ la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la art. 7 din Legea nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute și indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care începe și arată sancțiunile prevăzute la art. 32 alin. (1) pct. 54 și art. 44 alin. (1) lit. c) , precum și dreptul de a ataca decizia ANCOM în contencios administrativ la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea Curții de apel este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare. Instanțele vor soluționa cauza de urgență și cu precădere.

(5) Cererea de autorizare judiciară prevăzută la alin. (1) se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților. Judecătorul se pronunță asupra cererii de autorizare în termen de cel mult 48 de ore de la data înregistrării cererii. Încheierea se motivează și se comunică ANCOM în termen de cel mult 48 de ore de la pronunțare.

(6) Cererea de autorizare trebuie să cuprindă toate informațiile de natură să justifice inspecția, iar judecătorul sesizat este ținut să verifice dacă cererea este întemeiată.

(7) Oricare ar fi împrejurările, inspecția se desfășoară între orele 8.00 și 18.00 și trebuie efectuată în prezența persoanei la care se efectuează inspecția sau a reprezentantului său. Inspecția poate continua și după ora 18.00 numai cu acordul persoanei la care se efectuează inspecția sau a reprezentantului său.

(8) Inventarele și aplicarea sigiliilor se fac conform dispozițiilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , cu modificările și completările ulterioare.

(9) Încheierea prevăzută la alin. (1) poate fi atacată cu contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 72 de ore. Pentru ANCOM, termenul în care poate fi atacată încheierea curge de la momentul comunicării acesteia, potrivit prevederilor alin. (4) teza a II-a. În ceea ce privește persoana supusă inspecției, termenul în care poate fi atacată încheierea curge de la momentul comunicării acesteia, potrivit prevederilor alin. (3) . Contestația nu este suspensivă de executare.

(10) ANCOM poate stabili, prin decizie, regulile generale de derulare a inspecțiilor de către personalul de control al ANCOM.

(11) Decizia prevăzută la alin. (10) se adoptă cu respectarea procedurii de consultare prevăzute la art. 135 alin. (2) - (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012 , cu modificările și completările ulterioare.