(1) ANCOM poate aplica amenzi administrative, fără a se cumula cu altă sancțiune aplicată aceleiași fapte, în cuantum maxim zilnic de 5% din cifra de afaceri zilnică medie la nivel mondial sau din venitul zilnic mediu la nivel mondial înregistrat în exercițiul financiar precedent de furnizorul de servicii intermediare în cauză, calculat de la data specificată în decizia de sancționare și până la data îndeplinirii obligației, în cazul în care:

a) nu a furnizat în mod corect, complet și fără a induce în eroare, în termenul și condițiile stabilite de ANCOM, informațiile solicitate în temeiul prevederilor art. 27 și art. 29 alin. (2) ;

b) nu a transmis răspunsul la solicitarea ANCOM sau nu a rectificat informațiile incorecte, incomplete sau care induc în eroare;

c) nu se supune unei inspecții dispuse conform prevederilor art. 28 ;

d) nu se conformează măsurilor dispuse în conformitate cu prevederile art. 40 ;

e) nu respectă decizia prin care s-au dispus măsuri provizorii în temeiul prevederilor art. 41 ;

f) nu furnizează în mod corect, complet și în termenul și condițiile stabilite de ANCOM informațiile solicitate în temeiul prevederilor art. 24 alin. (3) din Regulament.

(2) Decizia ANCOM prin care se aplică sancțiunile prevăzute la alin. (1) constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

(3) Sumele rezultate din încasarea amenzilor administrative prevăzute la alin. (1) se rețin integral ca venituri proprii, cu titlu permanent, la dispoziția ANCOM și vor fi folosite în conformitate cu prevederile bugetului de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legii.

(4) Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, decizia ANCOM poate fi atacată în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile.