Închiderea procedurii de redresare financiară a societății de asigurare/reasigurare se dispune prin decizie motivată, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, potrivit legii, atunci când, după caz:
a) se constată restabilirea situației financiare a societății de asigurare/reasigurare, ca urmare a îndeplinirii în mod corespunzător a modalității și a măsurilor de redresare financiară;
b) măsurile aplicate în cadrul procedurii de redresare financiară nu au fost îndeplinite în mod corespunzător, în termenele și în condițiile stabilite, sau aplicarea acestora nu a putut conduce, pe perioada în care au fost luate, la atingerea scopului urmărit și la înlăturarea cauzelor care le-au generat.