(1) Creditorii de asigurări care, după caz, au reședința obișnuită, domiciliul sau sediul central pe teritoriul unui stat membru, inclusiv autoritățile publice din acel stat, au dreptul să prezinte și să înregistreze creanțe de asigurări sau să facă observații scrise referitoare la acestea, în condițiile prezentei legi.
(2) Declarațiile de creanțe și/sau, după caz, observațiile cu privire la acestea se adresează Fondului de garantare și/sau lichidatorului și se transmit în limba oficială ori în una dintre limbile oficiale a/ale statului membru, situații în care aceste înscrisuri vor purta în mod obligatoriu mențiunea în limba română "Declarație de creanțe" sau, după caz, "Observații referitoare la creanțe".
(3) Creanțele creditorilor de asigurări care au reședința obișnuită, domiciliul sau sediul central într-un stat membru beneficiază de același tratament și de același rang ca și creanțele de asigurări de aceeași natură, susceptibile de a fi prezentate de creditorii de asigurări care au reședința obișnuită, domiciliul sau sediul central în România.
(4) Creditorii de asigurări care își exercită drepturile prevăzute la alin. (1) sunt obligați să transmită copii de pe actele care atestă creanțele lor, dacă acestea există, să indice natura creanței, momentul nașterii și valoarea acesteia, dacă există privilegii, garanții reale și alte asemenea drepturi, precum și care sunt creanțele astfel garantate. Creditorii de asigurări nu sunt obligați să indice prioritatea acordată creanțelor de asigurare în conformitate cu art. 50.
(5) Fondul de garantare și/sau lichidatorul, după caz, este obligat să asigure informarea periodică a creditorilor de asigurări în condițiile legii, în special cu privire la stadiul valorificării activelor societății de asigurare/reasigurare debitoare.
(6) Autoritățile de supraveghere ale statelor membre pot solicita informații privind evoluția procedurii de faliment de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.