(1) Programele sponsorizate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) conținutul și programarea acestora nu trebuie în nicio circumstanță să fie influențate de sponsor, astfel încât să nu fie afectate independența editorială și responsabilitatea furnizorului de servicii media în raport cu programele respective;
b) să fie menționată existența unui acord de sponsorizare, semnalată prin denumirea, marca și/sau produsele/serviciile sponsorului, prezentate în mod adecvat la începutul, în cuprinsul și/sau la sfârșitul acestora;
c) să nu încurajeze în mod direct achiziționarea sau închirierea produselor ori a serviciilor sponsorului sau ale unui terț, în particular prin referiri promoționale speciale la aceste produse ori servicii.
(2) Sponsorizarea serviciilor sau programelor media audiovizuale de către persoane fizice sau juridice a căror activitate principală este fabricarea sau comercializarea de țigări și de alte produse din tutun, precum și de țigarete electronice și de flacoane de reumplere este interzisă.
(3) Sponsorizarea serviciilor sau a programelor media audiovizuale de persoane fizice sau juridice ale căror activități includ fabricarea sau comercializarea produselor și a tratamentelor medicale se poate face prin promovarea numelui, a siglei și/sau a oricărui alt element distinctiv al sponsorului sau ale anumitor produse ori servicii medicale ale acestuia, cu excepția numelui sau a imaginii produselor medicamentoase ori ale tratamentelor medicale care sunt disponibile numai pe bază de prescripție medicală.
(4) Sponsorizarea programelor jurnalelor de știri și programelor de actualități politice este interzisă.
(5) Prezentarea unei sigle de sponsorizare în timpul programelor pentru copii, al documentarelor și al programelor religioase este interzisă.