(1) Persoanele cu dizabilități au dreptul de acces la serviciile media audiovizuale, în funcție de posibilitățile tehnologice.

(2) În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire națională:

a) vor interpreta în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute din programele de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie;

b) vor interpreta în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron programele de importanță majoră în întregime ori rezumatele acestora;

c) vor avertiza verbal "Atenție! Emisiune dedicată și persoanelor cu deficiențe de auz", însoțită de o mențiune ce va fi și afișată static și lizibil;

d) programele prevăzute la lit. b) se difuzează însoțite de un semn de avertizare conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege.

(3) În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire locală:

a) vor interpreta în limbajul mimico-gestual și/sau prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute din programele de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie;

b) vor interpreta în limbajul mimico-gestual și/sau prin titrare sincron programele de importanță majoră în întregime ori rezumatele acestora;

c) vor avertiza verbal "Atenție! Emisiune dedicată și persoanelor cu deficiente de auz", însoțită de o mențiune ce va fi și afișată static și lizibil;

d) programele prevăzute la lit. b) se difuzează însoțite de un semn de avertizare conform anexei.

(4) În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire națională, transmise pe orice cale, în pachete digitale, vor difuza producții cinematografice românești, de scurt sau lung metraj, precum și documentare, produse după 1 ianuarie 2019, subtitrate în limba română, obligația subtitrării acestora revenind exclusiv în sarcina producătorului.

(5) Soluția tehnologică adoptată pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (4) trebuie să permită opțiunea de eliminare a subtitrării de pe ecran.

(6) Informațiile de urgență, inclusiv comunicările și anunțurile publice transmise în situația unor dezastre naturale, care se publică prin intermediul serviciilor media audiovizuale, sunt furnizate într-un mod accesibil pentru persoanele cu dizabilități.

(7) Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii de servicii nu pot face obiectul inserărilor în scopuri comerciale sau al modificărilor fără acordul explicit al furnizorilor acestora, cu următoarele excepții:

a) inserările inițiate sau autorizate exclusiv în scop privat de către utilizatorul serviciului, cum ar fi inserările generate de serviciile destinate comunicărilor individuale;

b) elementele de control ale oricărei interfețe de utilizator necesare pentru funcționarea dispozitivului sau pentru navigarea în cadrul programului, ca de exemplu indicatorii de volum, funcțiile de căutare, meniurile de navigare sau listele de canale;

c) inserările legitime, cum ar fi inserările de tip informații de avertizare, informații de interes public general, subtitrări sau comunicări comerciale oferite de furnizorul de servicii media audiovizuale;

d) tehnicile de compresie a datelor prin care se reduce dimensiunea fișierului de date și alte tehnici de adaptare a unui serviciu la mijloacele de distribuție, cum ar fi rezoluția și codificarea, fără să aducă nicio modificare conținutului.

(8) Mecanismele complete ale măsurilor de implementare vor fi stabilite de Consiliu, asigurând proporționalitatea măsurilor de protejare a intereselor legitime ale utilizatorilor cu cele de protejare a intereselor legitime ale furnizorilor de servicii media audiovizuale.