(1) În cazul în care difuzarea unui serviciu de programe implică utilizarea unei frecvențe radio terestre pentru emisie analogică, aceasta se face în baza licenței audiovizuale analogice, precum și a licenței de emisie, care se acordă, în condițiile legii, de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații titularului de licență audiovizuală.

(2) În cazul în care difuzarea unui serviciu de programe implică utilizarea unei frecvențe radio terestre pentru transmisie digitală, aceasta se face pe baza licenței de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru și numai în beneficiul titularilor licențelor audiovizuale digitale.

(3) Sunt interzise operarea și exploatarea licențelor audiovizuale de către alte persoane decât deținătorii de drept ai acestora.

(4) Licențele de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru se acordă de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații unor operatori de multiplex de radiodifuziune/televiziune, pe baza unor proceduri de selecție organizate de aceasta și în conformitate cu strategia privind tranziția de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră și implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel național.

(5) Acordarea licențelor de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru poate fi condiționată de plata către bugetul statului a unei taxe de licență.

(6) Modul de desfășurare a procedurilor prevăzute la alin. (4) , condițiile de acordare a licențelor de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru, precum și cuantumul taxei de licență prevăzute la alin. (5) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, inițiată de către Secretariatul General al Guvernului, la propunerea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

(7) Criteriile de precalificare de natură tehnică, administrativă și/sau financiară, precum și obligațiile ce trebuie asumate de persoanele care obțin licențele de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru se stabilesc prin caietul de sarcini realizat în vederea organizării procedurilor de selecție, document care ține cont de strategia privind tranziția de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră și implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel național, adoptată în conformitate cu prevederile prezentei legi.