Licența de emisie se poate revoca sau suspenda, după caz, de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, prin decizie a președintelui, în următoarele situații:
a) titularul nu obține, din motive care îi sunt imputabile, autorizația tehnică de funcționare în termen de 12 luni de la data obținerii licenței de emisie;
b) ca urmare a retragerii licenței audiovizuale analogice;
c) pentru încălcarea gravă sau repetată a obligațiilor prevăzute în licența de emisie;
d) titularul nu depune la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia;
e) la cererea titularului;
f) neplata, de către titular, în termen de 45 de zile de la scadență, a tarifului de utilizare a spectrului.