, cu modificările și completările ulterioare.

(1) În cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt numiți, prin ordin al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul miniștrilor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul prelucrării și valorificării informațiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice sau de specialitate în activitatea de urmărire penală.

(2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile prevăzute în prezenta lege. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

(3) Constatarea tehnico-științifică efectuată din dispoziția scrisă a procurorului de către specialiștii prevăzuți la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condițiile art. 172 din Codul de procedură penală.